Ebook
Coperta “Despre timp. O istorie a civilizației în douăsprezece ceasuri”

Despre timp. O istorie a civilizației în douăsprezece ceasuri

Nr. pagini: 328

„Extrem de inteligentă, cu nenumărate motive de fascinație pe fiecare pagină." - The New York Times Măsurarea timpului a fost dintotdeauna esențială pentru civilizația umană, de la primele ceasuri solare romane până la marea invenție a GPS-ului. Dar deși ținem ochii pe ceas în fiecare zi, suntem oare conștienți de puterea pe care au dat-o ceasurile guvernelor, comandanților militari și șefilor de companii și cum ne-au modelat ele viețile și lumea? În această carte spectaculoasă și complexă, David Rooney povestește, în 12 capitole concise, istoria măsurării timpului și a civilizației. Descoperim astfel cele mai importante invenții din istoria orologeriei, de la ceasurile medievale cu apă la clepsidrele renascentiste și de la marcajele temporale de bursă la sateliții aflați pe orbita Pământului. Aflăm cum ceasurile i-au ajutat pe oameni să navigheze de la un capăt la altul al lumii și să clădească imperii, dar i-au și dus uneori în pragul distrugerii. Aceasta este povestea timpului, iar povestea timpului este povestea noastră. „Un volum fascinant despre ce simbolizează ceasurile și ce spun ele despre noi." – WALL STREET JOURNAL „O carte de-a dreptul impresionantă, cea mai bună lucrare de istorie pe care am citit-o în ultima vreme." – JERRY BROTTON „Nu este doar o încântare pentru ceasornicar, ci și o meditație ingenioasă asupra naturii și simbolismului măsurării timpului în sine." – RICHARD HOLMES
Publicat de: Editura Trei

Cum funcționează?

1

Iți creezi cont.

Creează-ți un cont gratuit chiar aici.

2

Descarci aplicația Voxa

Disponibilă pentru Android și iPhone de pe Google Play sau App Store.

3

Încerci gratuit undefined zile

Ai acces nelimitat la toate titlurile și întreaga experiență Voxa.

4

Asculți fără internet

Descarcă audiobook-urile preferate și bucură-te de ele chiar și când nu ai conexiune la internet.