„Pasiunea pentru superlative rămâne nestinsă în România de-a lungul timpului. Casa de avocatură spirituală a excepționalismului carpatin nu doarme și insistă să susțină, în acest avânt insomniac, că trăim într-un spațiu unde cel mai bun lucru pe care-l putem face e să ne admirăm singuri măreția. România nu e singura țară care se pretinde mare pentru a uita că e mică. Dar e cea care ne interesează, fiindcă în ea trăim. Or, a inventa formule superlative când ești corigent la atâtea criterii elementare trădează un fel de-a fugi din realitate care va trebui introdus rapid în calendarul sporturilor olimpice. O țară lipsită de autostrăzi și spitale se leagănă în iluzia excepționalismului și a fratelui său de cruce, celmaicelismul. O țară plină de analfabeți funcțional se chinuie să-și ilustreze detenta fabricând produse care ies din conturul normalității. O țară cu școli în care plouă și în care veceul e în fundul curții se păcălește singură prin îndelungi artificii cosmetice. O țară unde lumea nu mai citește adulmecă lacom Cartea – e adevărat, a Recordurilor. O țară plină de gropi și de boli cochetează cu vârful clasamentului. O țară cu mortalitatea infantilă cea mai mare din Europa exaltă traiul bun și se visează deasupra celorlalte.“ (RADU PARASCHIVESCU)
Publicat de: Editura Humanitas